Incredere!?

Un concept pe care se mizează mult azi, chiar dacă este fundamentul întregii societăţi umane (cu economia, ierarhiile şi progresul ei) de când lumea. Poate că asta se întâmplă pentru că omul este mai disperat şi mai gol acum ca oricând. Rând pe rând l-au dezamăgit religia, umanismul, ateismul, ocultul, aşa-numita libertate, toate încercări de a-şi suprima angoasa şi necazul existenţial.
Se pare că acum s-a oprit la materialism, un curent, sau mai degrabă o stare socială de secetă spirituală, în care omul lăuntric şi orice metafizică sunt supuse încet-încet pieirii, în favoarea firescului, aparentului, consumismului, a unei etici hedoniste şi nu numai. Plăcerea şi satisfacţia dau dau tonul lumii.

Cu cât frica şi neliniştea ne copleşesc, cu atât este mai mare nevoie de încredere. În toate
reclamele comericiale companiile duc o luptă acerba pentru a caştiga credibilitate, un procent
în sondaje sau un zero în plus la cifra de afaceri. Noi căutăm ceva sau pe cineva in care să
ne încredem. Şi chiar le-o dăm. De-aia le merge aşa bine...

Pentru majoritate, lucrurile sunt privite aşa cum le sunt date şi cum le găsesc. Şi în asta constă adevărul şi realitatea pentru ei. Dar în spatele oricărei oferte frumos ambalate, în orice domeniu, stau oameni cu multă minte încercând să ne pătrundă dorinţele. Trăim în multă, multă minciună!

Deci în oameni nu putem avea încredere, ba ar fi o mare nebunie – “blestemat este omul ce
se încrede în om” spune Scriptura. Nici în sistemele umane de guvernământ şi justiţie, şi nici în vreun lucru material care să ne satisfacă nevoile temporare. Omul vremurilor noastre moare
înlăuntrul său mai mult ca niciodată. De singurătate, disperare şi frică – frica nesiguranţei
viitorului, a incertitudinii şi a morţii. Şi asta în contextul în care religia a devenit un cancer
insuportabil pentru umanitatea secolului XXI, un cancer care trebuie extirpat, iar rănile-i
vindecate.

Or, în cadrul ăsta, Dumnezeul care l-a făcut pe om după chipul Său şi care i-a suportat neascultarea şi răzvrătirea, ba i-a oferit şi reconciliere, ne spune să ne încredem în El, să-L ascultăm şi să credem în perfecţiunea voii Lui. Căci doar aşa putem scăpa de zgomotul relativismului, din mulţimea fricilor şi înspăimântătoarea angoasă existenţială.

În numărul prezent al revistei vrem să vă provocăm să reflectaţi asupra acestui concept atât de provocator azi. Provocator, pentru că la noi se găseşte puterea de decizie. Calea noastră a fost tot timpul falimentară. La Dumnezeu ne aruncăm în braţe de pace şi confidenţă, nu în iresponsabilitate, ci în conştientizare şi credinţă. Un optimism care transcende.

Încrederea este definiţia credinţei. Credinţa, o alegere.